VIZITATORI NEPOFTIȚI

Tocmai plecam din Hârtop – livada lui tătuca (bunicul din partea mamei), situată în afara vetrei satului, într-o vale în formă de „U”, o Grădină a Edenului în miniatură, unde se aflau toate soiurile de pomi fructiferi, unele altoiuri fiind aduse din Basarabia înainte de război.
Era noaptea, întuneric beznă și ajunsesem la ieșire în dreptul nucilor de pe marginea drumului, când mi-au atras atenția niște flash-uri luminoase ce pătrundeau printre crengile pomilor de undeva din celălalt capăt al livezii. Mi-am dat seama imediat că era o farfurie zburătoare care ateriza chiar atunci.
De când îmi doream să asist la un astfel de spectacol, dar parcă nu-mi venea a crede ochilor că venise, în sfârșit, momentul să mă bucur de acest privilegiu. M-am tupilat după tufele de pomușoară, așteptând cu răsuflarea tăiată, plin de nerăbdare și curiozitate să văd cum arată în realitate acele creaturi.
Pe de altă parte, știam de la televizor că acei vizitatori nepoftiți din spațiu ar putea avea intenții pașnice, prietenoase, meritând să fie întâmpinați cu pâine și sare sau că, dimpotrivă, ar putea veni tentați de resursele noastre naturale, cu scopul de a ne extermina până la ultimul. De aceea, inima îmi bătea nebunește în piept, încercând să ghicesc cu ce treburi sosiseră ei prin Hârtop, la tătuca.
După câteva minute au început să se miște buruienile din fața mea și au apărut câteva arătări de înălțimea unor pitici, cu căpățâni mari și cu fețe puternic ridate, îmbătrânite și foarte urâte. Ajungând la numai trei metri de locul unde mă aflam și neștiind dacă sunt dintre cei buni sau dintre cei răi, m-am ridicat brusc în picioare și am strigat tare:
- Bau!...
- Ești nebun, ce-i cu tine, o să mă omori cu zile, ce te-a apucat să-mi strigi în ureche când dorm?! – a zis nevastă-mea, sărind ca arsă din pat.
Ea s-a speriat, dar eu m-am liniștit și m-am bucurat că am scăpat de ciudații ăia.

© Marcel Chitac, 2014