Momentul când trebuiau puse grăunțele de păpușoi sub brazdă – primăvara, după topirea omătului – era pe cât de important, pe atât de greu de determinat pentru a nu compromite următoarea recoltă.
Dacă te grăbeai să semeni prea devreme, pământul era rece, boabele nu mai încolțeau, doar se umflau de la umezeală, deveneau jilave și mucegăiau. În schimb, cine întârzia prea mult cu această treabă sau se lăsa pe tânjală, din lene ori din indolență, nu mai vedea porumbul răsărind datorită vântului care începea să bată dinspre sud, vânt nu degeaba numit „Traistă goală”. În urma lui se usca arătura, iar solul se duplea, devenind tare ca piatra.
Singurul om din sat care putea spune cu precizie în ce zi trebuia să iasă lumea cu dobitoacele și atelajele la arat și semănat era Toader Faraifur, căruia în ultima vreme i se mai zicea și „Termometru”.
Spre deosebire de alte cazuri, această denumire nu era o poreclă sau o vorbă de batjocură, ci echivala cu titlul de „doctor” sau „expert” – altfel spus, era un semn de respect și de recunoaștere a calităților sale paranormale.
La începutul fiecărei primăveri, Termometru mergea pe tarla și se așeza cu curul gol pe pământ. După vreun sfert de ceas, se ridica, își trăgea tacticos și fără grabă izmenele, apoi pantalonii, se încheia la prohab, în timp ce toată suflarea satului aștepta într-o liniște ca de mormânt cu ochii holbați la el, cu urechile ciulite și cu respirația tăiată, de parcă urma să se pronunțe sentința într-un tribunal. Verdictul mult-așteptat putea fi: „De mâine e bine de semănat!” sau, dimpotrivă, „Mai așteptați!”.
Cât timp a trăit Termometru, în sat se culegeau cele mai bune recolte din raion, indiferent dacă era un an ploios sau secetos. După moartea sa – pe care au regretat-o toți horodiștenii – s-a oferit să-i ia locul Iluță Toajă, dar, din păcate, singurele consecințe ale celor câteva teste făcute de el, pentru a stabili momentul începerii semănatului porumbului, au fost acelea că s-a ales cu o răceală zdravănă la prostată și cu demiterea lui din funcție, acoperindu-se de sudalme, ocări și probozeli. Nu s-a dovedit a fi un demn discipol al lui Termometru. Trebuie să fii înzestrat de Dumnezeu pentru a face ce făcea el. Anumite lucruri nu se învață în școli sau din cărți. Har se numește asta, iar despre moș Termometru se poate spune că a avut har, chiar dacă această calitate își afla sălașul în fundul său.
© Marcel Chitac, 2014
Foarte frumos-imi place,Marcele...curios cum lucrurile astea se decanteaza inauntru inimiide-a lungul anilor (pesonaje,peisaje,intamplari) ca sa se comprime intr-o frumoasa opera literara...ma bucur de aceste suculente schite literare dar si de picturile tale
RăspundețiȘtergereMa bucur sa primesc asemenea aprecieri, asta ma incita sa mai scriu / pictez...
RăspundețiȘtergereMultumesc mult Adriana!