BUNICUL MEU SURD

În ultima parte a vieţii bunicul nu mai auzea bine. Odată, când trecusem pe la el, dangătul clopotelor de la biserică îmi aminti că în acea zi murise un bătrân din sat, fostul lui camarad de armată. Bănuind că nu aflase încă, m-am gândit să-i dau neplăcuta veste.
- Bunicule, am zis eu, a murit Adam Cheptroşu.
- Cum? – a întrebat el întinzând gâtul.
Atunci, m-am apropiat mai mult, mi-am dres vocea şi am repetat:
- A murit Adam Cheptroşu.
Neauzind probabil decât foarte vag un nume rupt de context şi jenându-se să mai întrebe încă o dată, acesta dădu un răspuns care de multe ori l-a scos din impas în situaţii similare:
- Eh, să fie sănătos!
Am povestit această banală întâmplare petrecută demult, deoarece m-am hotărât să nu mai discut politică (ceea ce recomand şi domniilor voastre). Dacă totuşi ţineţi neapărat, singura morală a acestei istorioare este: a asculta nu-i totuna cu a auzi; aşa cum a auzi nu-i totuna cu a înţelege, a înţelege cu a acţiona…

© Marcel Chitac 2011