CELULARUL

Deşi am automobil, prefer să merg în oraş, de cele mai multe ori, cu mijloacele de transport în comun din variate motive, din care o să vă dezvălui doar unul: este o bună ocazie de a-mi vedea şi auzi semenii mai de aproape. Iată aşadar o astfel de secvenţă.
Pe rândul din dreapta al autobuzului, cel cu scaune duble, un loc de la margine este ocupat de un tânăr la vreo treizeci de ani, îmbrăcat elegant, proaspăt ras şi tuns ca în revistă. Nu am niciun dubiu că în faţa mea se află un tânăr şi prosper om de afaceri care ori are jeepul în service, ori permisul de conducere i-a fost suspendat pe trei luni, căci altfel ce să caute el într-un asemenea context, incompatibil cu statutul său?
Dar cum problemele firmei nu se rezolvă doar din birou, tânărul nostru elegant şi distins tastează un număr pe mobilul de ultimă generaţie:
- Ascultă, bulangiule, dacă nu-mi aduci până mâine banii ăia, să ştii că-ţi f… morţii mătii!
Doamna aşezată în dreapta lui pe scaunul de lângă geam se preface a căuta cu privirea prin crengile copacilor de pe marginea drumului semne că anul acesta ar veni primăvara mai devreme, deşi discuţia de afaceri se aude până la şofer.
Din păcate, acurateţea vorbelor pline de patos ale businessmanului este bruiată din trei în trei minute de o reclamă difuzată pe monitorul din autobuz, reclama unei bănci care promite credite imposibil de refuzat şi care începe cam aşa: „Oare auzi bine?” „Da, auzi bine!...”. În clipa aceea îmi doream să nu aud deloc, aşa că am coborât la prima staţie, hotărât fiind să-mi continui drumul ca pieton.
Aşteptând la semafor la capătul unei zebre să se schimbe culoarea roşie în verde, trecând prin galben, observ lângă mine o fătucă ce rumegă gumă de mestecat. Cum la vârsta mea nu se cade să mă holbez la toate fetele sau femeile frumoase de pe stradă, încerc să-i studiez doar cu coada ochiului de pictor trăsăturile fine şi armonioase ale feţei şi proporţiile corpului care se încadrează perfect în secţiunea de aur.
Tocmai când din gura ei delicată iese un superb balon de gumă ce reflectă toate culorile curcubeului, balon ce mă duce cu gândul la băşicile brotacilor de pe baltă în perioada lor de împerechere, îi sună telefonul. Balonul dispare la fel de repede şi în acelaşi loc de unde a ieşit cu curcubeu cu tot.
- Da, fată, uite sunt prin oraş. Dar tu unde p… mea ai fost ieri, că te-am sunat toată ziua…
Până să-mi revin din năuceala provocată de imaginea unui înger de fată având în dotare o chestie din aia de băiat, semaforul se face iarăşi roşu, nu ştiu dacă de ruşine sau de indignare.
Cred că sunt pe cale să devin un bătrânel acru, cârcotaş şi anacronic cu vremurile şi cu năravurile care oricum nu se vor împiedica de un ciot în evoluţia lor firească.
Trebuie să recunosc totuşi ce mare minune a tehnicii este celularul: poţi vorbi cu oricine, oricând, oriunde şi orice; mai ales orice!