CALUL BĂLAN

În timp ce eram cu vaca la păscut, pe păşunea vecină o fetişcană, a cărei vedere îmi stârnea simţurile de puber, începu să cânte de plictiseală sau cu scopul de a-mi atrage atenţia:
„Drag mi-a fost calul bălan
Şi bădiţa militar…”.
Nu cred că vaca ei ţinea morţiş să-i cânte în vreme ce păştea, pentru a da lapte mai mult şi mai gras.
La o autoexaminare sumară, am constatat că, deşi eram bălan, nu semănam cu un cal şi nici măcar cu un soldat nu puteam fi confundat.
Spre a-i face pe plac fetei, după ce am intrat în posesia diplomei de absolvent a opt clase, m-am dus glonţ să mă înscriu la liceul militar.
Înainte de asta, bunicul meu, care făcuse şapte ani de armată la marină – trei ani stagiul propriu-zis şi încă patru ani ca participant la primul război mondial – cu toate că îi plăcuseră şi lui femeile până la bătrâneţe, a încercat să mă prevină că în armată nu-i ca la bal.
Vorbele lui însă îmi intrau pe o ureche şi îmi ieşeau pe cealaltă, pentru că în acea vreme nu vedeam decât vipuşca roşie de la pantaloni şi fetele roind în jurul meu.
Din păcate, cei din comisia medicală de la liceul militar nu ştiau adevărata motivaţie a deciziei mele, care n-avea nimic comun cu viaţa cazonă, cu sentimentele patriotice sau cu eventualele porniri războinice de natură filogenetică. Drept urmare, au cam strâmbat din nas la examinarea platfusului identificat la tălpile mele ca de pinguin, ce era evident chiar şi pentru un novice; şi, fiindcă în acel an oferta depăşea cu mult cererea de candidaţi, au avut de unde alege.
După un asemenea eşec, primul din viaţa mea – atât în dragoste, cât şi în debutul alegerii profesiei – nu m-au mai atras nici păstoriţele, nici muzica populară, şi nici cariera militară. N-am trecut chiar brusc de la o extremă la alta; am avut o scurtă perioadă de tranziţie în care am fost fanul melodiei „Dragu-mi-i de calul sur / Şi mândruţa lată-n …[şale]”.
Poate că, dacă m-aş fi născut atunci când mai exista cavaleria ca armă sau versurile primului cântec menţionat s-ar fi referit la un bădiţă bălan şi la un cal cu platfus, evoluţia mea ar fi fost cu totul alta.
Ce feste îi mai joacă destinul omului!

© Marcel Chitac 2012