Nu știu dacă din pricina sărăciei, a căldurii
înăbușitoare ori pentru mai multă lejeritate în mișcări, vara, copiii de la
țară umblau fără pantaloni, izmene sau chiloți. Fetele aveau rochițe lungi până
sub genunchi, iar băieții un fel de cămăși de noapte, purtate și ziua, care nu
se deosebeau prea mult de rochii, având cam aceeași croială.
Vrând să profit și altfel de acest
obicei sau modă locală, le invitam uneori pe fete la mine în grădină, să
culeagă cu mâna lor, direct de la sursă și pe alese, cireșe, mere, pere sau
perje, ajutându-le să urce în pomi, în vreme ce eu le studiam lor „perjele”,
uitându-mă în sus. Atunci când nu erau poame de cules, îmi lipeam deasupra
degetelor piciorului drept o oglinjoară de buzunar, din cele cu două fețe, mă
îmbrăcam cu pantaloni, pe care-i lăsam să atârne în jos, acoperind oglinda,
căutam subiecte de conversație cu fetele și introduceam piciorul între
picioarele lor, apoi ridicam discret cu mâna cracul care masca strămoșul
camerei de luat vederi și priveam „sfios”, mai mult în jos decât în ochii lor,
ascultând cu luare-aminte.
Improvizația semăna foarte mult cu
oglinjoara dentistului, care-l ajută să vadă în unghiul mort din gura
pacientului, sau cu oglinzile cu mâner lung, folosite de către cei din trupele „antitero”,
atunci când inspectează pe dedesubt mașinile care intră într-o zonă sau într-un
obiectiv protejat. Nu am pretenția că aș fi inventat eu acel instrument
multifuncțional, ci doar că l-am utilizat în alte scopuri și cu alte rezultate.
După ce studiam un detaliu anatomic atât de interesant, dar foarte bine ascuns
la vecinele de seama mea, făceam comparații și clasamente, cu speranța că-mi
vor fi utile mai târziu.
Din păcate, n-am dus cercetarea până la
capăt, datorită unui incident neplăcut, în urma căruia m-am orientat către alte
proiecte. Având aceste porniri precoce, era de așteptat să devin la maturitate
medic stomatolog ori ginecolog sau măcar luptător antiterorist, dar n-a fost să
fie așa.
Tocmai când am sistat studiul asupra
puținelor subiecte aflate în acel cot al satului, unui vecin i-au venit la
hram, de Sfânta Treime, niște neamuri dintr-un sat vecin. În timp ce gazdele și
musafirii se ospătau cu borș, găluște, friptură și budincă, toate înfundate la
cuptor, beau secărică și vin de buturugă, o fetiță ce făcea parte din suita
hrămenilor, dar se plictisea în casă cu cei mari, a ieșit în ogradă, căutând
partener de joacă. Mă holbam printre ostrețele gardului la fătucă și mi s-a
părut a fi tare drăguță. N-am ezitat prea mult, oferindu-mă să-i țin de urât.
După ce m-am echipat cu pantalonii și cu oglinjoara, am trecut pârleazul,
încercând să intru în vorbă cu ea. Am întrebat-o cum o cheamă, din ce sat este,
însă eram mai atent la imaginea pe care încercam s-o încadrez în bucățica de
oglindă decât la răspunsurile primite. Poate că din această cauză, n-am băgat
de seamă dacă mi-a spus un nume de fată sau de băiat. Dintr-o dată, am zărit în
micul dreptunghi al oglinzii un cocoșel, în loc de o perjișoară. Atunci am avut
un șoc, am scos un țipăt de groază și am sărit înapoi gardul, fără a mai folosi
pârleazul.
Nici până-n ziua de azi n-am elucidat
misterul. Ori n-am poziționat corect oglinda, care a reflectat imaginea
surprinsă prin cracul pantalonului meu, ori presupusa fată, cu părul lung,
bălai, era băiat.
© Marcel chitac, 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu