Căminul cultural din sat, făcut din
chirpici, dar acoperit cu tablă zincată ținea loc și de cinematograf, ecranul
înlocuind cortina de pe scenă. Podelele din scânduri de brad erau îmbibate
periodic cu păcură, al cărei miros puternic și înțepător, aproape sufocant,
sugera mai degrabă incinta unei rafinării sau a unui depozit de carburanți, iar
spectatorii ocupau niște bănci lungi, fără spătar.
Filmele, cu toată magia și lumea lor
fascinantă, erau înregistrate pe două sau pe trei role de bandă de celuloid și
se schimbau o dată pe săptămână cu contribuția mașinii poștei. Uneori, în
timpul rulării filmului, se rupea banda sau ardea, blocându-se. Atunci se
aprindea lumina în sală și spectatorii așteptau răbdători lipirea benzii și
reluarea proiecției. Fiind un singur aparat proiector, se făcea pauză și la
schimbarea rolelor.
Costul unui bilet era de un leu și
douăzeci și cinci de bani pentru adulți și de cincizeci de bani pentru elevi.
Unii, cărora li se părea prea scumpă această delectare, stăteau afară și se
uitau pe ferestre, înghesuindu-se unii în alții, întinzând gâtul sau
ridicându-se în vârful picioarelor până la un moment dat, când ferestrele au
fost obturate cu panouri de placaj, punând capăt, în acest fel, acelei forme de
fraudă.
Într-o toamnă, toți elevii au fost
nevoiți să-și întrerupă cursurile abia începute, pentru o perioadă de două
săptămâni, ca să participe la culesul și desfăcatul porumbului de pe tarlalele
gospodăriei agricole colective. La încheierea activității, președintele
colhozului a hotărât, drept mulțumire și recunoștință, să le ofere elevilor
posibilitatea de a viziona un film artistic pe cheltuiala gospodăriei, care
sponsoriza contravaloarea biletelor. Toți elevii aflaseră că urmau să vadă un
film grozav: „Fiul căpitanului Blood”, film color, pe ecran lat, care avea trei
role în loc de două. Prima rolă sau bobină s-a terminat tocmai când acțiunea
devenise mai palpitantă, în toiul luptei cu pirații care atacaseră corabia și,
conform procedurilor deja cunoscute de toată lumea, s-a făcut o scurtă pauză și
s-a reluat proiecția celei de a doua bobine. Scena care a început să se
desfășoare după stingerea luminii nu mai avea nicio legătură cu cea dinainte,
iar unii dintre colegii care mai văzuseră filmul în seara precedentă au dat
tonul la vociferări, proteste, fluierături și tropăieli în podelele negre,
pline de păcură și de praf. Proiecția a fost întreruptă, s-au aprins din nou
becurile în sală, iar pe gaura pătrată din perete, pe unde ieșea fascicolul
luminos cu imagini mișcătoare ce ajungeau mărite pe ecran, a apărut căpățâna
lui Modest Bortă, operatorul, care i-a luat la rost pe micii cinefili,
explicându-le că, deși filmul avea trei role, el va proiecta numai două, doar pe
prima și pe ultima, din cauză că biletele plătite pentru elevi au costat
cincizeci de bani bucata, în loc de un leu și douăzeci și cinci de bani.
Explicația lui părea a fi foarte logică
și convingătoare: spectatorii fiind mai mici, prețul biletelor a fost redus,
deci și filmul trebuia scurtat de la trei la două bobine. Pe de altă parte,
elevii aveau posibilitatea să-și pună mintea la lucru, ca la lecții, încercând
să reconstituie cu propria imaginație ce se întâmplase în film între prima și a
treia bobină. Așa se nasc viitorii scenariști și regizori.
Ceva n-am înțeles totuși: ce avea de
pierdut bădia Bortă, daca proiecta tot filmul sau ce a câștigat stricându-ne
plăcerea și bucuria de a viziona un film de la început la sfârșit?! Mai târziu,
am realizat, după multe alte experiențe asemănătoare, că prostia și răutatea
merg întotdeauna mână-n mână, ca doi amorezi într-o scenă dintr-un film de
dragoste.
© Marcel Chitac, 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu