În timp ce prășea popușoii de-al doilea
în grădina din spatele casei, pe o zăpușeală de curgeau toate apele pe ea,
Macrina lui Vrăghioi s-a întâlnit așa, pe neașteptate, cu Maica Domnului, care
i-a apărut nu se știe de unde și cum în față, fără niciun foșnet. Dintr-o dată,
a simțit că i s-au înmuiat genunchii și sărmana creștină a căzut peste sapă, cu
fața în țărână, mută de uimire și de spaimă, strivind câteva tulpini de porumb,
pe care abia le salvase de invazia mohorului și a știrului.
Ce să caute Preasfânta Fecioară la ea, o
femeie oarecare, plină de păcate, de colb și de sudoare, în acel loc cu totul
nepotrivit?! Măcar de-ar fi surprins-o în casa cea mare, într-o zi de
sărbătoare, când toate-s curate și la locul lor; pe când așa, ce-o să creadă
Maica Prealăudată despre ea? Nici nu îndrăznea să-și arunce privirea spre acea
arătare dumnezeiască.
- Ridică-te, Macrino și lasă fandoseala,
că am să-ți spun lucruri importante, pe care tu va trebui să le transmiți
celorlalți dreptcredincioși! i-a zis cu blândețe Născătoarea de Dumnezeu, în
timp ce a cules o goldană care părea mai pârguită din creanga ce-i atingea
creștetul aureolat, ca o gingașă mângâiere.
Macrina lui Vrăghioi s-a sprijinit întâi
pe un genunchi, iar când a zărit din nou chipul blajin și zâmbitor al Curatei
Fecioare a bătut trei mătănii, lovind de astă dată în mod voit cu fruntea
bulgării de pământ, apoi, cu sfială și cu vădită slăbiciune trupească, s-a
sculat de jos în picioare clătinându-se, neîndrăznind nici de această dată s-o
privească în ochi pe Slava Fecioarelor.
- Am venit la tine, deși nici tu nu ești
ușă de biserică, pentru că ceilalți sunt mult mai fățarnici, mai nevolnici și
mai păcătoși, inclusiv cel ce pretinde că vă este păstor. Încearcă să ții minte
ce-ți voi zice. Știu că tu, cu chiu, cu vai, abia ai făcut patru clase primare,
dar proorocirile ce le vei comunica pretinșilor credincioși din partea mea sunt
ușor de înțeles și de memorat: peste trei zile, trei săptămâni, trei luni, trei
ani sau trei veacuri asupra voastră se va abate mânia Celui ce a făcut lumea
asta ticăloasă, dacă nu veniți sub ascultare, pe calea cea bună. De-ar fi după
mine, nu v-aș mai lăsa nici măcar trei ore, pentru că ați avut destul timp până
acum să arătați de ce sunteți în stare. Degeaba s-a sacrificat Cel născut de
mine pentru voi…
Cântecul cocoșului cocoțat pe gard a
făcut-o pe Macrina să deschidă ochii mari, încercând să se convingă încă o dată
că totul este aievea. Cea numită și Mângâierea cea Dulce a Sihastrelor
dispăruse fără niciun zgomot, la fel cum venise, iar dacă n-ar fi rămas doar
codița goldanei coapte de pe creanga din fața sa ar fi putut crede că totul n-a
fost decât un vis, o nălucă.
I-a povestit miracolul la care a asistat
vecinei sale, Maria lui Fâsa.
- Să te duci degrabă la părintele
Scripcă să-i povestești și lui despre această minune dumnezeiască, pe care să
le-o tălmăcească enoriașilor la predică, Doamne iartă-ne și ne păzește pe noi,
păcătoșii! și-a dat cu părerea vecina, închinându-se.
Când Macrina a ajuns acasă la preot,
coana preoteasă i-a zis din ceardac, pe un ton de parcă ar fi avut aguride în
gură, că sfinția sa tocmai prânzise și că acum își făcea siesta sau „somnul de achindie”
mai pe înțelesul ei, așa că să vină altă dată. Ceea ce avea să-i spună femeia
cuvioșiei sale era atât de important, că nu mai suferea amânare, iar agitația
și incoerența ei au convins-o în cele din urmă pe consoarta popii că trebuie
să-i strice acestuia bunătate de somn.
Năuc cum era, trecând brusc din lumea viselor în cea reală, popa Scripcă a
pus-o pe Macrina de mai multe ori să relateze ce s-a întâmplat, încercând să
înțeleagă ceva din toată povestea asta. După ce s-a dumirit cât de cât, a
hotărât că n-ar fi o idee rea să invoce evenimentul la slujba următoare. Celor
ce vor crede, li se va întări credința, iar cei ce se vor îndoi o vor batjocori
pe Macrina, nu pe el.
Contrar așteptărilor, după o minune atât
de rară, care l-ar face și pe cel mai înverșunat ateu să creadă în cele sfinte,
în puterea dumnezeiască, nu au început să vină pelerini buluc, din toată lumea,
la Crăiniceni, așa cum se întâmplase la Maglavit, la Fatima sau la Lourdes.
Nici enoriașii din sat nu s-au schimbat devenind mai buni, mai credincioși.
Subiectul a fost dezbătut cu seriozitate și cu evlavie de unii sau cu ironie și
interpretări pline de păcat de alții, cam timp de trei zile, după care, aproape
a fost dat uitării.
Ceva totuși s-a întâmplat după această
minune, ce a provocat un alt miracol: spre deosebire de alți ani, în acea vară,
nicio grădină și niciun ogor nu au rămas neprășite. Unele femei mai vrednice
sau mai credincioase, sperând să aibă și ele fericita ocazie de a se întâlni cu
Maica Domnului, au prășit și a patra oară, când popușoii erau de doi metri, cu
spice și știuleți cu boabele formate, aproape gata de cules. În timp ce dădeau
cu sapa, se uitau mai mult pe sus decât la buruienile ce ar fi trebuit
stârpite, în urma lor căzând, victime inocente, tulpinile de porumb tăiate din
greșeală, din neatenție. Priveau în jos doar după ce-și dădeau cu sapa peste
picioare, ale căror degete erau protejate, din fericire, de tăișul ei, de
gumarii rezistenți ca niște platoșe.
© Marcel Chitac, 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu