DESPRE ISTORIE

Niciodată nu am simţit vreo atracţie sau vreun interes deosebit faţă de istorie. Asta poate datorită faptului că, de obicei, există o mare doză de contaminare cu subiectivism, naţionalism sau interes politic în orice cronică sau studiu cu caracter istoric.
Voi da în acest sens un exemplu din istoria recentă. Deşi am fost participant şi martor la evenimentele din decembrie 1989, nu pot afirma că ştiu ce s-a întâmplat cu adevărat atunci. Ce să mai zic despre fapte şi eroi de acum câteva sute sau mii de ani?
Cu toate acestea, mă fascinează trei mari personalităţi ale istoriei româneşti: Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu şi Nicolae Bălcescu. Toţi trei aveau un statut privilegiat: făceau parte din clasele bogate şi posedau averi care le-ar fi putut asigura lor şi urmaşilor lor un trai comod şi lipsit de griji. Totuşi, ei au considerat interesele şi idealurile poporului mai presus de confortul şi nevoile lor personale.
Mihai Viteazul dormea mai mult în cort decât în pat cu nevastă-sa şi mânca în fuga calului, în cele din urmă fiind trădat şi ucis mişeleşte pe Câmpia Turzii.
Nicolae Bălcescu a fost exilat din ţară, iar după moarte cadavrul său a ajuns într-o groapă comună din Palermo (Italia).
Cel mai admirat şi totodată cel mai tragic caz a fost cel al lui Constantin Brâncoveanu pentru motivul şi felul în care a murit.
Neacceptând să trădeze interesele ţării şi poporului său şi nici să se lepede de credinţa sa creştină şi să treacă la islamism, turcii i-au decapitat fiii şi ginerele în faţa sa, iar apoi i-au tăiat şi lui capul. O scenă de un tragism ce depăşeşte orice fantezie literară!
Citind despre faptele şi înalta ţinută morală a acestor mari bărbaţi, nu pot depăşi o mare dilemă: ori aceşti eroi sunt nişte personaje fictive, produse ale imaginaţiei colective, ori noi nu suntem descendenţii lor, căci nu avem nimic în comun cu aceştia, neputându-ne numi nici măcar „epigonii” lor.
Recunoaşteţi în zilele noastre printre „şpăgarii” şi avortonii care pretind că reprezintă interesele poporului român pe vreunul care să se asemene măcar vag cu figurile istorice evocate aici?
Vorba lui Eminescu:
„Voi sunteţi urmaşii Romei?
Nişte răi şi nişte fameni.
I-e ruşinii omenirii
Să vă zică vouă oameni!”
Revenind la Brâncoveanu, mă mir şi nu-mi explic de ce a fost sanctificat abia după 1989!
Un exemplu mai măreţ, mai cutremurător şi mai convingător de martiraj nu există în toată istoria Bisericii Ortodoxe Române.
© Marcel Chitac 2011