joi, 22 septembrie 2011

DESPRE MORALĂ


„Bată-te Domnul cu bubă egipteană-n şezut şi cu râie sălbatică şi cu mâncărimi de care să nu te poţi vindeca. Bată-te Domnul cu bubă rea peste genunchi şi pulpe; din tălpile picioarelor tale şi până-n creştetul capului să nu te poţi vindeca.”
Acestea sunt câteva din blestemele transmise de Dumnezeu prin purtătorul lui de cuvânt Moise pentru cei neascultători (Cartea a cincea a lui Moise „Deuteronomul” din Vechiul Testament).
Necesitatea impunerii unor norme morale într-o societate umană a apărut din cele mai vechi timpuri. Haosului sau anarhiei nu li se pot opune decât ordinea şi legea cu toate carenţele sau imperfecţiunile lor.
Din acest punct de vedere, religia a avut la început un rol benefic. Cineva trebuia să le arate acelor troglodiţi care trăiau în acele vremuri nuiaua de sub grindă sau Bau-bau-ul din cer.
Nu întâmplător Moise – un adevărat geniu biblic – a conceput mai întâi „Cele zece porunci” sau Decalogul, apoi primul Cod penal din istoria omenirii.
Nu ştiu în ce măsură însuşirile morale se transmit genetic sau se dobândesc prin educaţie, dar cred că morala există şi în afara Bisericii. Poţi fi un om moral chiar dacă nu eşti un creştin practicant sau o înaltă faţă bisericească. Bineînţeles, şi reciproca este adevărată: nu toţi creştinii sau reprezentanţii Bisericii pot fi luaţi drept modele de către ceilalţi.
Eşti sau nu eşti moral – fără a absolutiza termenul – fiindcă aşa eşti, aşa simţi sau aşa crezi că trebuie să fii, şi nu pentru că te temi sau, dimpotrivă, nu-ţi pasă de buba egipteană ce ţi-ar putea apărea undeva, în acel loc sensibil şi te-ar durea rău.
© Marcel Chitac 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu