sâmbătă, 28 martie 2015

TRIȘORUL


Scos în fața clasei la lecția ce evoca biruințele lui Ștefan cel Mare în luptele cu turcii, Iason Chiroșcă – al cărui cap privit din profil semăna cu un cap de pichere și care avea o voce fornăită, zicând „Ăăă…” aproape înaintea fiecărui cuvânt – s-a împotmolit chiar de la început, mai rău ca armata otomană în mlaștina de la Podul Înalt.

- Ăăă…, domnule învățător, ăăă… numa’ aici nu știu! a zis el, încercând să iasă din impas.

- Bine, atunci vino mai încoace sau du-te mai încolo! i-a sugerat concesiv dascălul, făcându-se că-l ajută.

Negăsind nicăieri locul potrivit sau pasajul din lecție pe care l-ar fi știut, pentru a putea spune și el măcar câteva vorbe despre gloriosul Ștefan, în ciuda răbdării și bunăvoinței învățătorului, Iason a trebuit să stea aplecat peste bancă și să primească cele cinci lovituri de nuia la cur drept stimulent pentru memorie, deși mintea ar fi trebuit să-și afle sălașul în altă parte, nu acolo. La fiecare lovitură aplicată, fundul lui suna înfundat ca o tobă, iar el nu dădea niciun semn de durere sau de suferință. Dându-și seama că ceva era în neregulă, învățătorul Clocotici i-a cerut să-și dea nădragii jos. Atunci a ieșit la iveală o bucată de cojoc de oaie, cu rol de amortizor între nuia și pielea sensibilă din acel loc. Adevărul este că nu era zi lăsată de la Dumnezeu în care Iason Chiroșcă să nu se întoarcă acasă de la școală cu câte cinci dungi roșii pe buci. Din această cauză, se obișnuise să mănânce stând în picioare, neputându-se așeza pe scaun sau pe laiță.

A terminat cu chiu, cu vai patru clase primare, fiind mai degrabă tobă de bătaie decât tobă de carte și cam la atât s-au limitat studiile sale.

La înființarea gospodăriei agricole colective prin ’62, nu se știe după ce criterii, poate pentru originea lui „sănătoasă”, a fost numit de către tovarășii de la raion președintele colhozului. Era plimbat toată ziua pe tarlale, fostele ogoare și moșii, cu căruța, iar seara ținea ședințe cu planificarea activităților din ziua următoare. Au început să-i crească burta, bucile și gușa, că abia se mai putea urca sau coborî din căruța prezidențială, ajutat fiind de căruțașul pus în slujba lui. Din păcate, mintea nu i-a mai crescut deloc, ba a mai uitat și bruma de carte învățată în cele patru clase. Avea fundul tăbăcit de la mersul zilnic cu acel atelaj fără amortizoare, cu tracțiune animală, care îl drâgâia și-l hurduca prin toate hârtoapele. Cred că nu capul, ci curul l-a ajutat să reziste mulți ani în acea funcție de conducere importantă.

 
 
La una din ședințele ținute la ceas de seară cu brigadierii, cu șeful de fermă și cu cei din biroul financiar-contabil, i-a comunicat contabilului șef să se pregătească să meargă a doua zi la Dorohoi și să participe la niște cursuri de perfecționare. A precizat faptul că nu era nevoie să-și ia cu el decât lucruri strict personale, nimic altceva, acolo având asigurate masa și „camera de gazare”.

În zori, contabilul și-a luat adio de la soție și de la copii, cerându-le iertare pentru păcatele sale cele de voie și fără de voie, acceptându-și cu resemnare soarta.

Nu mică le-a fost mirarea și bucuria tuturor când șeful contabilității gospodăriei colective s-a întors după o săptămână viu și nevătămat. Doar președintele nu pricepea ce îi apucase pe toți, care parcă ar fi asistat la o minune, precum Învierea lui Lazăr.

La câțiva ani de la înființare, gospodăria agricolă colectivă și-a schimbat denumirea în cooperativă agricolă de producție, iar raioanele și regiunile au dispărut, județele luându-le locul. Numai președintele Iason Chiroșcă a rămas același, neschimbat. Din această pricină, ajunsese la convingerea că el era singurul om în stare să ocupe acea funcție și să răspundă de bunul mers al treburilor în CAP, cu toate că nu mai era de mult tânăr și avea mersul greoi, picioarele înțepenite și se dezobișnuise de mersul pe jos; noroc că avea mintea încă ageră sau, cel puțin, așa credea el.

Într-una din zile a fost convocat la Botoșani, reședința de județ, la o consfătuire, unde era scutit de grija pentru masă și „gazare”. Când i s-a cerut să prezinte situația șeptelului, în primul rând efectivul tineretului bovin, el a început să dea din colț în colț, să se scuze, rostind mulți de „ă” în pauzele dintre fraze, că nu știa exact câți tineri elevi erau în clasa a „șeptea”, dar că îl va întreba pe directorul școlii.

 Iason Chiroșcă a plecat la consfătuire președinte și s-a întors simplu membru ceapist, lucrând în continuare ca paznic până a ieșit la pensie. Spre surprinderea lui, CAP-ul a funcționat și sub conducerea unui alt președinte, chiar mai bine ca până atunci, după părerea unora.

© Marcel Chitac, 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu