16 mai, orele
17.20. Rar mi se întâmplă să dorm după-amiază. O fi fost de la mâncarea
copioasă stropită cu două pahare de vin roșu, de la aerul curat, răcoros,
îmbibat cu miros puternic de floare de tei, ce năvălea pe ușa de la balcon,
lăsată larg deschisă. După ce m-am așezat pe canapea pentru o scurtă siestă,
fără să știu când și cum, am ațipit.
Abia îmi căzuseră
pleoapele de sus peste cele de jos, că am și început să visez ceva plăcut,
având ca fond sonor bâzâitul unui bărzăun enervat de faptul că nu mai găsea
ieșirea și care se tot izbea cu capul de geam. Înainte de a mă dumiri despre ce
era vorba în visul ce tocmai debutase, am auzit brusc o voce stridentă și
tânguită de femeie, ca un bocet: „Sticle goale cu[m]păr! „Sticle goale
cu[m]păr!”. Or exista și sticle goale fără păr? Oare care or fi mai bune, cele
cu sau cele fără? – m-am trezit punându-mi aceste întrebări. Căutând
răspunsurile potrivite, am adormit din nou, bântuit de imaginea unei mulțimi de
sticle goale și păroase care mărșăluiau aliniate soldățește într-o formație
compactă, perfect sincronizate în mișcări, precum în scena cu ciocane, din
videoclipul piesei muzicale „Zidul” a formației Pink Floyd. Visul mi-a fost
întrerupt din nou de discuția sau cearta de afară, ce întrecea în decibeli
zgomotul monoton produs de insecta captivă cu care mă obișnuisem deja.
-
Domnule, să nu te
superi pe mine că ți-o zic așa direct, dar dumneata nu știi s-o bagi! Este clar
că nu știi s-o bagi! Uite ce rău mi-ai julit-o, deși aveai destul loc…
-
Ba știu s-o bag,
vecină, dar a mea e mai mare și mai greu de băgat!
-
Nu-i adevărat, am
auzit când și nevasta îți zicea că nu știi s-o bagi, nu te mai scuza degeaba!
Alții o au mai mare și se descurcă fără probleme. Vecinul de pe partea cealaltă
are ditamai duba și nu mi-a atins-o niciodată…
Eu eram cel cu
duba, așa că mi-a venit inima la loc, iar bâzâitul enervant al bărzăunului mi
se părea acum o muzică plăcută.
© Marcel Chitac, 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu