vineri, 24 februarie 2012

DESPRE LOGICĂ

Dumnezeu ne este reprezentat în scrierile biblice ca fiind ba atotputernic şi mai presus de orice, ba un bicisnic, un nevolnic nemulţumit de performanţele Sale, chinuit de regrete şi dorinţa de răzbunare şi de distrugere a propriei Sale opere (Vezi „Apocalipsa” după Ioan).
Dacă este într-adevăr creatorul Universului – care-l include şi pe om – de ce a făcut această lume imperfectă şi plină de rateuri sau de ce n-a corectat-o după aceea?
Se spune că pe om l-a zămislit după chipul şi asemănarea Sa. Atunci, ori El nu poate fi considerat un ideal de perfecţiune, ori creaţia Sa este produsul unui moment neinspirat.
Ori l-a făcut pe om păcătos din naştere sau predispus păcatului şi ar trebui să-şi asume vina, ori n-are nici un amestec în toată povestea asta şi ar fi mai bine să-l lase-n pace.
Ori invocăm păcatul originar, ori liberul arbitru.
Ori vorbim despre destin implacabil (predestinare, ursire), ori despre hazard, fatalitate sau autodeterminare.
Vorba lui Cioran: „Nu e uşor să fii creştin”.
Religia îl bagă pe bietul om într-o ceaţă deasă unde nu-şi mai poate auzi nici măcar propriile gânduri.
Dacă omul ar fi ascultat dictonul „Crede şi nu cerceta” ar fi bâjbâit şi azi prin întunericul primordial ca o şopârlă de peşteră.
Nu este mai puţin adevărat că el – în ciuda mileniilor de evoluţie – nu este nici mai bun, nici mai rău decât atunci când Cain l-a ucis pe unicul său frate, Abel, după care s-a însurat şi l-a făcut pe Enoh cu o femeie fără nume, despre care nu se ştie a cui fiică era, şi nici nu este mai puţin păcătos după ce Iisus s-a sacrificat pe cruce luând toate păcatele omenirii asupra sa.

© Marcel Chitac 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu