Din păcate, şefii bravului miliţian de la judeţ nu aveau aceeaşi părere, aşa că, într-o zi, l-au convocat la eşalonul superior şi i-au oferit două opţiuni: ori îşi schimbă numele, ori îşi dă demisia din miliţie.
I s-a explicat că numele său nu concorda cu funcţia sau, mai bine zis, cu calitatea de „organ” al statului comunist; prea amintea de vremea şi de aroganţa chiaburilor, duşmanii de clasă, sau era subiect de ironie şi batjocură din partea unor neisprăviţi de civili, cărora trebuia să le impună respect şi ascultare.
Bietul miliţian, trecându-l sudorile şi respirând greu, se concentră, atât cât putu el în acele momente cumplite şi, dându-şi seama, în urma unei analize sumare, dar profunde, că ţinea mai mult la funcţia, salariul şi privilegiile de miliţian decât la acel stupid nume, moştenit de la tatăl şi bunicul său, se hotărî pe loc să-şi ia numele neveste-si, adică se mărită.
Vorba ceea: până treci puntea, te faci frate şi cu dracul.
Dacă aş fi fost eu în locul lui – ce uşor este uneori să te pui în locul altuia, mai ales după război – n-aş fi cedat aşa uşor; aş fi încercat o negociere în urma căreia se putea ajunge la un compromis, spunându-i superiorului cam aşa:
„Tovarăşe gradul, vă rog să-mi permiteţi să am onoarea să vă raportez. Propun ca de azi înainte, în loc de Şapteboi să mă numesc Unbou, ceea ce concordă cu realitatea în privinţa numărului".
În situaţii dificile sau chiar disperate, important este să nu pierzi chiar totul.
© Marcel Chiţac 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu