Cică un ardelean a avut ocazia abia la maturitate să viziteze o grădină zoologică. Când a ajuns în dreptul ţarcului în care-şi ispăşea detenţia girafa, a rămas mut şi înlemnit de uimire timp de vreo trei ceasuri uitându-se la gâtul ciudatului animal până când i s-au împăienjenit ochii.
În cele din urmă, a plecat vorbind de unul singur: „Tulai, Doamne, dar aşe ceva nu există!”.
Deşi sunt moldovean, aceeaşi reacţie o aveam şi eu când eram elev şi aveam câte un coleg sau o colegă care luau note de zece pe linie: şi la matematică, şi la muzică, şi la sport, ba chiar şi la desen.
Mai nou, la unele posturi de televiziune apar nişte persoane aşezate pe scaune înalte în jurul unei mese – invitaţi sau colaboratori – în fiecare zi, de dis-de-dimineaţă până după miezul nopţii, indiferent dacă afară este caniculă, dacă plouă torenţial sau dacă ninge viscolit şi-i un ger de crapă pietrele, de parcă aceştia n-ar avea nici casă, nici nevastă şi n-ar merge niciodată la toaletă; stau lipiţi de scaune şi-şi dau cu părerea despre orice.
Ei au explicaţii şi înţelegere pentru toate fenomenele şi întâmplările care pe noi, ceilalţi, ne şochează sau cel puţin ne surprind: jefuirea urmată de violarea unei babe, creşterea sau scăderea cursului dolarului, un accident aviatic sau feroviar, încălzirea globală, naşterea unui viţel cu opt picioare şi două capete, posibilitatea lovirii Pământului de către un asteroid drogat etc.
De fiecare dată, oscilez între sentimente de admiraţie, invidie sau compasiune faţă de ei şi mă întreb dacă nu cumva, singura explicaţie a acestor performanţe supraomeneşti este aceea că mamele lor au fost răpite de extratereştri, aduse înapoi şi după nouă luni au apărut aceşti indivizi atotştiutori, iar în timpul sarcinii sau după aceea au fost contaminaţi cu paranoia.
Altfel, vorba ardeleanului: „Aşa ceva nu există!”.
© Chitac Marcel 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu