Dacă este într-adevăr creatorul Universului – care-l include şi pe om – de ce a făcut această lume imperfectă şi plină de rateuri sau de ce n-a corectat-o după aceea?
Se spune că pe om l-a zămislit după chipul şi asemănarea Sa. Atunci, ori El nu poate fi considerat un ideal de perfecţiune, ori creaţia Sa este produsul unui moment neinspirat.
Ori l-a făcut pe om păcătos din naştere sau predispus păcatului şi ar trebui să-şi asume vina, ori n-are nici un amestec în toată povestea asta şi ar fi mai bine să-l lase-n pace.
Ori invocăm păcatul originar, ori liberul arbitru.
Ori vorbim despre destin implacabil (predestinare, ursire), ori despre hazard, fatalitate sau autodeterminare.
Vorba lui Cioran: „Nu e uşor să fii creştin”.
Religia îl bagă pe bietul om într-o ceaţă deasă unde nu-şi mai poate auzi nici măcar propriile gânduri.
Dacă omul ar fi ascultat dictonul „Crede şi nu cerceta” ar fi bâjbâit şi azi prin întunericul primordial ca o şopârlă de peşteră.
Nu este mai puţin adevărat că el – în ciuda mileniilor de evoluţie – nu este nici mai bun, nici mai rău decât atunci când Cain l-a ucis pe unicul său frate, Abel, după care s-a însurat şi l-a făcut pe Enoh cu o femeie fără nume, despre care nu se ştie a cui fiică era, şi nici nu este mai puţin păcătos după ce Iisus s-a sacrificat pe cruce luând toate păcatele omenirii asupra sa.
© Marcel Chitac 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu