Din clipa în care numărul oamenilor a depăşit cifra unu a apărut şi dihonia ca fenomen – care mai târziu s-a numit politică – sub toate formele lui de manifestare: interese egoiste sau „doctrine”, intoleranţă, mai mult sau mai puţin mascată, ducând uneori până la eliminarea fizică a adversarului, manipulare, dezinformare şi isterizare a maselor, aruncarea vinii asupra celorlalţi pentru neputinţele sau neîmplinirile personale etc.
Începând din acel moment şi până în zilele noastre, numai despre manifestări ale iubirii aproapelui nu se poate vorbi, ci se poate invoca mai degrabă proverbul latinesc „homo homini lupus”.
Evoluţia speciei umane a debutat cu un act de trădare a lui Adam faţă de Dumnezeu, care i-a promis atunci drept pedeapsă: „Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între seminţia ta şi seminţia ei”, iar iubirea fraternă dintre Cain şi Abel s-a încheiat în mod tragic prin fratricid.
Toate războaiele care au urmat au fost „opera” politicienilor; ei le-au generat dezbinând sau instigând oamenii, punându-i să se omoare între ei, singurul lor scop fiind îmbogăţirea prin jaf şi cotropire.
Bisericile sau religiile dintotdeauna şi de pretutindeni au făcut şi fac în continuare tot politică, având acelaşi scop; în timp ce le recomandă celorlalţi smerenia şi pocăinţa, promiţându-le o iluzorie viaţă de apoi mai bună, averile şi bogăţiile lor cresc necontenit.
Se spune că partidele politice şi cei care le reprezintă ar fi un rău necesar, democraţia neputând exista şi funcţiona în afara pluripartitismului, că cealaltă alternativă ar fi anarhia sau dictatura.
Umila mea părere este că nu se poate vorbi despre democraţie sută la sută în condiţiile în care în toată lumea se practică manipularea mulţimilor prin cele mai sofisticate tehnici. În acest caz, oare adevărul sau dreptatea sunt întotdeauna de partea majorităţii, cantitatea substituindu-se calităţii?
Pe cine a graţiat de la moarte gloata când a avut de ales între tâlharul Barabas şi predicatorul Iisus Hristos?
Din păcate, chiar dacă te consideri sau te declari apolitic, nu poţi evita consecinţele sau efectele politicului asupra ta, câtă vreme nu trăieşti în afara societăţii din care faci parte vrând-nevrând.
În schimb, nu este greu de imaginat cum ar arăta o colectivitate umană în care n-ar exista sau nu s-ar respecta nicio regulă, nicio lege. Viaţa ar fi un coşmar care nu ar putea fi asemuit cu nimic din ceea ce există acum ca sistem de relaţii trofice sau sociale în lumea animală!
Ajuns în această dilemă, nu pot să nu-mi pun aceeaşi întrebare care i-a încolţit sub chelie şi lui Lenin la un moment dat: „Ce-i de făcut?”.
Spre deosebire de „prea-ticăloşia sa”, nu am nicio soluţie care să ofere o a treia variantă.
© Marcel Chitac 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu