Ca urmare a micşorării habitatului în care trăiesc elefanţii pe unele meleaguri africane, ei intră tot mai des în conflict cu oamenii de acolo. Mulţi elefanţi au fost masacraţi din această cauză.
Ecologiştii preocupaţi de protejarea speciei pachidermelor au pus în practică un program prin care strămutau puii de elefanţi rămaşi orfani în zone mai îndepărtate şi mai puţin populate, numai că, după ce aceşti orfani ajungeau la maturitate, aveau un comportament foarte agresiv şi oarecum atipic speciei din care făceau parte. De exemplu, atacau şi omorau oameni în situaţii în care, în mod normal, n-ar fi trebuit s-o facă sau ucideau chiar şi rinoceri.
Studiind fenomenul, savanţii au dezlegat în cele din urmă misterul: totul se datora faptului că pachidermele cu pricina crescuseră şi se maturizaseră în lipsa ori în afara familiei, altfel spus, nu aveau „cei şapte ani de acasă”, esenţiali pentru dezvoltarea lor ulterioară.
Am invocat acest caz interesant din lumea animalelor, pentru că am găsit aici similitudini cu un fenomen care se petrece acum pe plaiurile noastre mioritice în lumea umană.
Cei care gestionează vremelnic destinele acestui popor, interesaţi fiind mai mult să se îmbogăţească rapid şi fără limită decât să îngroaşe filele cărţilor de istorie cu numele şi cu faptele lor demne de laudă, nu sunt deloc preocupaţi de problemele fundamentale cu efect pe termen lung ale „turmei” pe care o păstoresc.
Drept urmare, nu numai că nu se fac drumuri, autostrăzi sau investiţii în obiective de importanţă strategică, dar sunt tratate cu dispreţ sau minimalizate ca importanţă domenii primordiale pentru calitatea umană a acestei naţii: sănătatea, educaţia şi cultura.
Îmi amintesc declaraţia făcută mai demult de către un înalt demnitar din Emiratele Arabe Unite care menţiona printre altele faptul că nu consideră petrolul drept cea mai de preţ bogăţie; mai devreme sau mai târziu acesta se epuizează. Marea lor avere este tineretul, de care depinde dezvoltarea viitoare a ţării. Din această cauză, conducătorii lor investesc foarte mult în educaţie.
Revenind de la elefanţi şi petrol la oile noastre, sunt de-a dreptul consternat şi chiar oripilat când văd şi aud cum se manifestă tinerii noştri în situaţii şi locuri diferite, mai ales când umblă în haită şi se eliberează de rudimentul de jenă sau de inhibiţie pe care-l mai au. Se exprimă doar prin rânjete, urlete sau fluierături, au o privire „nefocalizată” ce exprimă golul lor interior şi e mai bine să-i ocoleşti, dacă poţi. Ai comite un act de mare imprudenţă dacă le-ai atrage atenţia că nu le apreciezi comportamentul.
Nu toţi sunt fii de „căpşunari”, lăsaţi în grija bunicilor, pentru a putea explica acest derapaj educaţional. Majoritatea au părinţii în ţară şi locuiesc împreună cu ei, numai că aceşti părinţi, în goana lor după agoniseală, nu mai au timpul sau priceperea de a se ocupa de buna-creştere a „loazelor”. Ei consideră că îşi îndeplinesc obligaţiile faţă de progenituri dându-le banii de buzunar necesari frecventării barurilor, discotecilor, sălilor cu jocuri de noroc sau degustării etnobotanicelor.
Cei care cred că lăsându-le o avere materială considerabilă urmaşilor lor le asigură un trai fericit şi lipsit de griji comit o gravă eroare.
Un fenomen aproape simptomatic se petrece peste tot în lume: dacă prima generaţie face eforturi şi sacrificii mari pe căi mai mult sau mai puţin corecte să acumuleze capital, moştenitorii nu au nevoie de mult timp sau efort pentru a-l „toca” în întregime.
„Educaţia prin muncă şi pentru muncă” nu este un simplu slogan, ci chiar se aplică în lumea civilizată, mai ales în familiile înstărite.
Dacă sociologii şi psihologii de la noi ar studia şi ar face publice rezultatele ce indică nivelul catastrofal al calităţii educaţiei tinerei generaţii, precum şi implicaţiile acestora pe termen mediu şi lung, cred că subiectul ar putea deveni prioritar pentru acei demnitari care mai au o brumă de conştiinţă şi de responsabilitate în această ţară.
Altfel, România va deveni un teritoriu sau un areal locuit de o populaţie de bipezi zgomotoşi care vor comunica între ei doar prin nişte bizare sunete monosilabice şi vor avea un comportament ce va aminti de vremurile barbare ale omenirii.
© Marcel Chitac 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu