CUCOȘOAICA

Cucoșoaica – adică nevasta lui Cucoș – nu era frumoasă nici măcar văzută de departe sau pe timp de noapte cu cerul înnorat, dar, dracu’ știe de ce, avea mare trecere la bărbați însurați. Deși nu-mi face plăcere s-o spun, până și bunicul meu din partea mamei a căzut în mrejele ei.
Era fapt cunoscut de aproape tot satul că materialele pentru construirea noii ei case fuseseră donate de bunicu’.
Câte prostii sau nebunii nu fac uneori masculii din toate speciile pentru un „petic de negreață”, vorba lui N.D. Cocea. De vreme ce așa se întâmplă de la pește la elefant, înseamnă că asta este o lege a firii și, atunci, de ce n-am fi mai toleranți, mai înțelegători cu semenii noștri?
Bineînțeles că nu mă pot mândri cu faptele bunicului, însă nu pot fi nici prea aspru cu el, fie-i țărâna ușoară! A fost un om ca mai toți oamenii, cu calități și defecte, depinde din ce ungher privești lucrurile. Și-apoi, cine ar avea dreptul să arunce primul cu piatra? Cel ce n-a păcătuit cu fapta, a făcut-o sigur cu gândul.
O lume plină numai de oameni virtuoși n-ar avea niciun haz, ar semăna cu Raiul, adică o plictiseală veșnică și pe toată linia, nicio zi nu s-ar deosebi de celelalte și niciun suflet izbăvit de altul.
Literatura și artele în general se inspiră din lucrurile ieșite din comun, care se abat de la regulă și normalitate, și nu din banalități sau evoluții lineare previzibile sau predictibile. Ca să nu mai spun că, de cele mai multe ori, necazul sau ghinionul unuia poate fi motiv de amuzament și deliciu pentru ceilalți. Ăsta-i omul! Nu prea pare să fi fost făcut după chipul și asemănarea Domnului.
Pe vremea bunicilor, dacă vreo creștină avea dovezi sau doar bănuieli că bărbatul ei curvăsărește cu o vecină, femeia înșelată se ducea noaptea la casa „stricatei” și-i stropea pereții și ușa cu un șomoiog de pelin înmuiat într-un hârdău plin cu spurcăciunea din latrină, încât a doua zi aflau toți din sat care era păcatul gospodinei din casa „zugrăvită”.
I s-a întâmplat și Cucoșoaicei de câteva ori povestea asta, semn că o mai frecventau și alți mușterii, nu doar bunicul.
Cam așa se rezolvau problemele de acest gen, pe plan local și cu mijloace proprii, nu se ajungea niciodată la sinucidere, crimă pasională, nici măcar la divorț. Oamenii aveau un comportament mult mai cumpătat, mai „ecologic” chiar decât acum.
Într-o seară, bunica l-a urmărit pe învinuit după ce a plecat de acasă și l-a văzut intrând în ogradă și apoi în casă la Cucoșoaica.
A așteptat cam jumătate de ceas lângă gard, dar lampa din odaie tot n-a fost aprinsă și nu se vedea nicio mișcare. În cele din urmă, s-a dus și a bătut la ușă de mai multe ori până a ieșit împricinata cam tulburată, cu nasturii de la bluză încheiați cruciș și cu fusta îmbrăcată în grabă, cu fața la spate.
- Omul meu este aici? – o întrebă scurt și direct bunica.
- Da, ce să caute leliță Catincă bădia Vasile la mine la ora asta? Eu cu bărbatu-meu tocmai ne-am culcat mai devreme azi, că suntem vlăguiți de atâta muncă.
Atunci, femeia înșelată a intrat în tindă și a strigat:
- Vasile!
Fie că nu și-a dat seama care dintre cele două femei l-a strigat pe nume, fie că, recunoscând vocea neveste-si, fiind și pe întuneric, a crezut că se află la el acasă, cert este că delicventul surprins în flagrant a răspuns:
- Da!
- Hai acasă, omule, că-i târziu, vreau să mă culc și să pun zăvorul la ușă! Ce cauți aici noaptea, pe întuneric?
- Am venit să repar soba, dar nu găsesc chibriturile să aprind lampa…
În următoarele trei zile, bunica nu i-a mai gătit omului ei mâncare caldă, pe motiv că nu are cu ce aprinde focul la plită, după care i-a mai trecut supărarea.
Încercând să pună capăt într-un fel poveștii ăsteia, într-o zi, bunica l-a abordat direct pe Cucoș, când s-au întâlnit pe drum.
- Măi, Ghiță, tu știi că omul meu trăiește cu femeia ta? Uite, toate lemnele din care ți-ai făcut casa sunt luate și duse de el de la noi din ogradă; dar nu numai lemnele, câte lucruri n-o fi dus? Ție îți convine situația asta care se întâmplă? Nu pot să cred că nu știi, fiindcă vorbește tot satul!
- Păi, sigur că știu, dar îmi convine țață Catincă; bine că femeia mea primește cadouri și nu duce ea lucruri din casă la alții!
În cele din urmă, bunica s-a dat bătută, s-a resemnat, așteptând ca bătrânețea, ca efect al trecerii timpului, să le rezolve pe toate.
Este lucru verificat că oamenii la bătrânețe devin foarte virtuoși și rezistenți în fața ispitelor de tot felul.
Înainte de a muri, când bunicul a căzut la pat slăbit și neputincios, bunica îl întreba din când în când, plină de compasiune și de milă, din dorința de a-i alina suferința:
- Vrei s-o chem pe Cucoșoaica să vină la tine?

© Marcel Chitac, 2013