I-am dus acolo vrând să-i impresionez, să le arăt că avem şi noi cu ce ne mândri şi că nu suntem chiar ultimii oameni din lumea asta.
Vizitarea muzeului a durat vreo două ore, mai ales fiindcă trebuia să se facă translaţia pentru fiecare în limba lui, la care s-a mai adăugat timpul cu drumul consumat până acolo, aşa că era firesc ca la ieşirea din castel oamenii să simtă nevoia de a merge la toaletă.
Cei care au fost pe acolo ştiu, desigur, că singura „budă” din zonă se află la marginea aleii de acces, pe partea dreaptă, când cobori la întoarcere.
De fapt, este o grupare de latrine turceşti, a căror prezenţă se remarcă mai mult prin simţul olfactiv decât prin cel vizual.
La intrare li s-a cerut turiştilor să plătească o mică taxă – lucru absolut normal – în schimbul căreia aceştia au primit un bilet şi o bucăţică de hârtie igienică, nu cu mult mai mare decât biletul, ceea ce m-a scos din sărite şi m-a făcut s-o întreb pe femeia ce era pe post de casieră de ce nu lasă sulul de hârtie la locul lui, adică în cabina unde omul să folosească acest preţios material atât cât este necesar.
Mi-a explicat că nu poate să facă un asemenea act de imprudenţă, pentru că hârtia se fură.
„Dar cum se descurcă cineva care este deranjat la burtă numai cu biletul de intrare şi cu cei douăzeci de centimetri de hârtie igienică? Pe de altă parte, ce impresie îşi fac turiştii străini care intră la closet după ce au ieşit copleşiţi de încântare din castel? Ne facem de …”
„Vorbiţi cu şefii!” – mi-a răspuns scurt cerbera.
Anul trecut am fost din nou pe acolo, de această dată fără musafiri, fiind curios dacă s-au mai schimbat lucrurile.
Spre marea mea dezamăgire, nu s-a mai adăugat nici un centimetru la cei douăzeci ai raţiei de hârtie igienică, în ciuda faptului că rata inflaţiei a mai scăzut.
Acum înţeleg simbolistica sau sensul heraldic al mult-contestatei frunze verzi din sigla cu care se mândreşte Ministerul Turismului în promovarea turismului autohton. Acea frunză stilizată de brusture a luat locul bucăţii de douăzeci de centimetri de hârtie igienică.
Este o soluţie mult mai economică şi mai ecologică, iar frunza, ramul, codrul au fost întotdeauna fraţi cu românul, nu şi cu străinul sclifosit, care ar face mai bine să stea la el acasă.
Ca bun român ce sunt, le recomand turiştilor străini să vină în România doar când vor auzi că în această ţară europeană nu se mai fură şinele de tren, cablurile de înaltă tensiune, capacele de canal, preşurile de la uşi şi hârtia igienică de la latrine.
© Marcel Chitac 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu