duminică, 27 mai 2012

DE CE?


Mai mult ca sigur, aţi remarcat faptul că în primii ani de copilărie omul este mai aproape de normalitate sau, altfel spus, se comportă mai firesc decât după aceea, odată cu convertirea sau „pervertirea” lui sub presiunea normelor şi convenienţelor sociale sau religioase.
Aceasta este perioada de aur a vieţii, când recomandările sau interdicţiile părinţilor, adulţilor în general, sunt urmate invariabil de întrebarea „da’ de ce?”, pusă de proaspătul venit pe lume, întrebare care devine – prin repetiţie – exasperantă pentru educatori.
Din păcate, după numai câţiva ani, puiul de om se resemnează şi, indiferent dacă înţelege sau nu anumite idei sau fenomene, nu mai întreabă „de ce?”, spre satisfacţia şi confortul celor mari, care văd în asta un semn că progeniturii i-a venit mintea la cap şi că pentru ea nu mai există niciun mister sau nicio îndoială. De fapt, este începutul adormirii cugetului.
Dacă omul şi-ar păstra inocenţa şi lipsa prejudecăţilor din primii ani de viaţă, ar fi mult mai sus pe scara evoluţiei.
Cât de singular şi de genial rămâne Socrate – după mai bine de două milenii – prin metoda sa lipsită de aroganţă şi de idei preconcepute pentru aflarea adevărului, repetând sub o formă sau alta întrebarea „de ce?” în dialogurile sale celebre, redate de Platon. Poate că nu întâmplător Biserica Creştină şi-a făcut intrarea în istorie – după oficializarea ei de către Constantin cel Mare – prin desfiinţarea Şcolii din Atena şi distrugerea monumentelor şi operelor de artă „păgâne” din Alexandria, continuând cu inventarea celor mai diabolice instrumente de tortură pentru „eretici”, arderea pe rug sau fierberea de vii a acestora, precum şi cu războaiele „sfinte” de cucerire şi de distrugere a altor civilizaţii.
Când va da socoteală această instituţie pentru crimele comise împotriva umanităţii, unele dintre ele putând fi considerate adevărate pogromuri?!
Cu ce a contribuit biserica la evoluţia speciei umane?
Ducând un război total împotriva spiritului liber, împotriva dreptului de a te îndoi şi de a cerceta, împotriva umorului şi chiar a unui comportament uman firesc?!
Nu sunt marxist, dar nu pot să nu-i dau dreptate lui Marx atunci când zice că „religia este opiul omenirii”.
Prin ce se deosebeşte omul contemporan de cel de dinaintea apariţiei creştinismului sub aspectul calităţilor umane? Uitaţi-vă la semenii voştri, indiferent dacă se consideră sau nu creştini şi indiferent din ce cult sau din ce sectă religioasă fac parte.
Revenind la ideea de stări sau comportamente normale, dacă veţi citi Biblia din scoarţă-n scoarţă, precum şi alte scrieri cu caracter religios, nu veţi găsi acolo nicio urmă de umor, nicio schiţare de zâmbet, nicio notă comică, ironică sau autoironică.
Peste tot sunt numai ameninţări, pumni strânşi, scrâşnete de dinţi, mutre încruntate, „contabilizări de păcate şi pedepse” (vorba lui Cioran), îndemnuri la umilinţă, căinţă, rugăciuni, mătănii, turnarea cenuşii în cap, într-un cuvânt negarea vieţii şi a bucuriilor pe care ţi le oferă ea, aşteptarea cu resemnare sau chiar cu nerăbdare a morţii.
Cum să-ţi doreşti sau să aderi la aşa ceva?
Nu mi-am propus să fac elogiul desfrâului, pentru că viaţa adevărată nu înseamnă desfrâu şi nici nu am vreo brumă de simpatie faţă de manifestările anarhiste. Pledez – aşa cum am mai făcut-o şi cu alte ocazii – pentru normalitate, raţiune şi pentru dreptul fundamental al omului de a pune la îndoială orice şi de a cerceta înainte de a crede, de a se bucura de viaţa sa unică şi de a pune cât mai des întrebarea „de ce?”:
„De ce plouă?”
„Asta e voia Domnului.”
„De ce a murit acel copil nevinovat în chinuri groaznice, ce păcate a avut?”
„Fiindcă i-a fost drag Domnului şi l-a luat la El.”
„De ce a ars electrocutat nenea acela care fura cabluri electrice?”
„Pentru că l-a pedepsit Dumnezeu şi l-a luat dracul!”
„De ce ne-a dat Dumnezeu minte?”
„Din greşeală. Noroc că n-a dat la toţi… Acum culcă-te şi fii cuminte!”.

© Marcel Chitac 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu