DESPRE MANIPULARE

Motto:
„A gândi înseamnă a înceta să venerezi, înseamnă a te răzvrăti împotriva misterului şi a-i proclama falimentul.”
Emil Cioran – „Ispita de a exista”

Găsiţi vreo similitudine între cele trei sloganuri: „Crede şi nu cerceta”, „Nu gândi, gândeşte Führer-ul pentru tine”, „Dacă nu ştii, te-nvăţ, dacă nu poţi, te ajut, dacă nu vrei, te oblig”?
În cazul în care nu vă descurcaţi, o să vă „ajut” eu: numitorul comun este refuzul îndoielii, al gândirii ori al voinţei proprii, ceea ce duce în cele din urmă la intoleranţă şi tiranie sau chiar la crimă, aşa cum a demonstrat istoria de atâtea ori, pe vremea Inchiziţiei, fascismului şi comunismului.
Ştiţi de ce a fost alungat Adam din Rai? Pentru că, după ce a gustat din fructul cunoaşterii binelui şi al răului (al adevărului), a început să gândească cu capul său. Revin la genialele versuri ale lui Tudor Arghezi: „Cel ce făcuse lumea,/ Iehova ori Satan,/ Nu prevăzuse mintea,/ Şi-n minte un duşman.”
Religia, ca şi politica, are nevoie de mase uşor de manipulat, de creiere spălate; niciun sistem politic şi nicio religie nu şi-au dorit să aibă de a face cu un popor de genii sau cu o sumă de individualităţi (personalităţi) care să ştie cât de cât pe ce lume trăiesc, ci cu o gloată formată din indivizi uniformi. Nu întâmplător la popor i se mai spune şi prostime, iar din norod derivă cuvântul nerod.
De aceea în America sunt recrutate şi stimulate elitele din toată lumea, iar masele sunt îndobitocite cu distracţii uşoare (pâine şi circ) şi cu iluzia democraţiei, de aceea la noi învăţământul şi cultura sunt într-un regres continuu, prosperând şi conducând troglodiţii, agramaţii şi ghiolbanii.
Subiectivitatea percepţiei este exploatată din plin de către cei ce-şi propun să manipuleze mulţimile. În orice lucru, fiecare vede ceea ce ştie sau ceea ce îşi doreşte să vadă ca în aceste superbe versuri dintr-o antologie de poezie sanscrită:
„Au văzut părinţii fata;
FLOARE-au spus, zâmbind, părinţii.
A zărit-o şi un câine;
CARNE a zis, lovindu-şi dinţii.
A-ntâlnit-o un călugăr,
SATAN! – a strigat ascetul.
A privit poetul fata:
ÎNGER, a şoptit poetul.”
Vă amintiţi desigur că la scurt timp după „evenimentele” din 1989 a apărut în România Partidul Alianţei Civice care a dispărut la fel de repede cum a apărut? Realitatea a confirmat faptul că nu se poate face un partid cu elite pentru simplul motiv că fiecare individ, membru al unui astfel de partid, este o „doctrină” în sine sau un potenţial lider.
Partid, cult religios (sectă religioasă) înseamnă unul sau câţiva lideri care ştiu ce vor, restul fiind masă de manevră.
Tehnica manipulării se practică de când lumea: ce altceva a făcut Moise de câte ori „s-a suit” şi a coborât de pe Muntele Sinai?
Cine a văzut „teroriştii” de la „revoluţia română” sau dolarii falşi şi drogurile „găsite” în timpul primei mineriade la sediile partidelor istorice?
Unde sunt „armele chimice şi biologice” pentru care a fost atacat Irakul de către SUA şi a fost ucis Saddam Hussein?
De câte ori s-a făcut testul ADN sau cel cu Carbon14 ale relicvelor sau moaştelor din biserici?
De ce credeţi că li se oferă votanţilor în campanii electorale găleţi de plastic, bere, fesuri, ulei, zahăr, miei etc. sau „credincioşilor” la pelerinaje sarmale, vin şi cozonac?
Din păcate, totul a devenit o afacere în ziua de azi: şi politica, şi religia, şi arta, şi amorul, şi trecerea în „lumea de dincolo”. Ce a mai rămas pur, necontaminat, nepângărit? Nimic.
Nu pot să deosebesc un popă de un buticar, decât după veşminte.De ce nu există preoţi „fără de arginţi”, aşa cum au fost la începutul creştinismului doctorii Pantelimon, Nectarie, Damian şi Cosma?
Lumea devine din ce în ce mai hâdă, în ciuda aparenţei de civilizaţie, prosperitate şi diversitate culturală. Alienarea omului a atins deja cote paroxistice. Progresul nu este întotdeauna pozitiv căci de câte ori se câştigă ceva se pierde altceva.
Cu cât studiez Biblia şi fenomenul religios, cu atât devin mai sceptic şi mai dezamăgit.
Este clar că numai cine nu cercetează mai crede!
Prefer să fiu oaia rătăcită, decât un membru al turmei.



© Marcel Chitac 2011

DESPRE NORMALITATE

Cunoscutul trubadur interbelic Cristian Vasile declama cu patos într-un cântec: „Iubesc femeia, fiindcă-i femeie…”
Afirmaţia poate părea banală unora, profundă altora, inutilă ca argument şi justificare pentru a iubi o femeie sau simple vorbe spuse la un pahar, mai mult în glumă decât în serios.
Un fost vecin, domnul Turcitu, de câte ori ajungea la un anumit grad de ebrietate, făcea o declaraţie surprinzătoare, uluitoare chiar prin ineditul ei şi gravitatea cu care era rostită: „Nevastă-mea, domnule, e… femeie!”.
Bineînţeles, nu l-am contrazis niciodată şi nici n-am comis indiscreţia de a-l întreba cum de a ajuns la această revelaţie după atâţia ani de căsnicie.
Chiar dacă nu toate femeile sunt femei, conform criteriilor şi exigenţelor fiecăruia, în mod cert şi indubitabil, niciun bărbat nu poate fi inclus în această categorie. Sper să nu-i ofensez pe cei cu orientări sau deviaţii homosexuale; totuşi, aşa cum ar fi un act de intoleranţă, de bădărănie sau de prostie să încerci să impui celorlalţi concepţiile, credinţele sau stilul tău de viaţă, dându-te pe tine ca exemplu, la fel de grav sau condamnabil este să-ţi etalezi în public şi să te făleşti cu infirmităţile, anomaliile, neputinţele sau ciudăţeniile tale.
Nu întâmplător, a se făli sau fălos, falnic, făloşenie vin de la latinescul phallus, iar testiculele sunt numite în limbaj de salon fudulii. Probabil că unii doar cu aşa ceva se pot lăuda, iar de aici şi până la proverbul „Prostul dacă nu e şi fudul, parcă nu e prost destul” nu mai este decât un pas.
Cu scuze pentru trecerea bruscă de la una la alta, voi cita a şaptea din „Cele zece porunci”: Să nu preacurveşti (în traducere recentă să nu te desfrânezi). Se înţelege că preacurvia sau desfrânarea se referă la adulter.
În întâia carte a lui Moise, „Facerea”, stă scris:
„Şi l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; bărbat şi femeie i-a făcut.
Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: Creşteţi şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul şi supuneţi-l…”
De ce atunci, la ortodocşi, în timp ce preoţii de parohii sunt obligaţi să se căsătorească, pentru a fi feriţi în acest fel de tentaţia desfrânării, călugărilor le este interzisă viaţa sexuală şi li se cere să-şi păstreze castitatea până la moarte? Care din cele două categorii – în cazul în care se şi respectă canonul – este mai aproape de Dumnezeu sau mai dragă lui?
Dacă maicile de la mânăstiri – deşi nu li se face testul virginităţii la intrarea în viaţa monahală – sunt numite „miresele lui Hristos” ca justificare a necesităţii păstrării fecioriei, atunci taicii (călugării feciori) ce sunt?
La catolici este şi mai rău: nu numai călugării, dar nici preoţii de parohii n-au voie să se căsătorească sau să aibă viaţă sexuală, făcând legământul celibatului. Să ne mai mirăm atunci de frecventele şi jenantele cazuri publice (câte-or fi în realitate) de homosexualitate sau de pedofilie în această tagmă?
Biserica, pe de o parte, condamnă relaţiile sexuale între indivizi de acelaşi sex şi interzice oficierea căsătoriei lor, pe de altă parte, creează condiţiile acestor devieri comportamentale în rândul slujitorilor ei prin dogma castităţii (celibatului).
Orice abstinenţă nejustificată şi prelungită duce în cele din urmă la dereglări fiziologice sau la excese dăunătoare, ca şi în cazul credincioşilor care postesc cu habotnicie înaintea marilor sărbători creştine, iar în prima zi de Crăciun sau de Paști cheamă Salvarea pentru indigestie.
Atât abstinenţa, cât şi abuzul – sexuale sau alimentare – sunt contra naturii, sunt forme de extremism ce dăunează sănătăţii trupeşti şi mintale şi nu-i sunt deloc pe plac Domnului.
Mircea Eliade consideră în „Crepusculul zeilor” că ascetismul, monahismul, elogiul fecioriei etc. sunt „atitudini trădând refuzul vieţii”, iar Emil Cioran în „Ispita de a exista” spune: „Niciodată nu-i vom reproşa îndeajuns (Apostolului Pavel) faptul că a făcut din creştinism o religie lipsită de eleganţă, că a introdus în el cele mai detestabile tradiţii ale Vechiului Testament: intoleranţa, brutalitatea, provincialismul… Părerile lui despre virginitate, abstinenţă şi căsătorie te îngreţoşează pur şi simplu. Răspunzător pentru prejudecăţile noastre religioase şi morale, el a fixat normele stupidităţii şi a înmulţit restricţiile care ne paralizează şi azi instinctele”.
Fraţi creştini, fiţi normali, comportaţi-vă firesc, „creşteţi şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul”, aşa cum a zis Creatorul, ceea ce nu se poate face nici prin abstinenţă, nici cu parteneri de acelaşi sex. Nicăieri în Biblie nu scrie că a iubi sau a procrea este un păcat. Dimpotrivă, acolo se află un superb poem erotic, „Cântarea Cântărilor”.

© Marcel Chitac 2011