Varianta masculină are gâtul mai gros decât capul ce se ţuguiază în partea de sus, creând o formă conică aproape ca la Oblio, şi umblă de obicei cu o tunsoare scurtă sau chiar cu ţeasta rasă pentru a se vedea mai bine că ridurile s-au format la ceafă, şi nu la frunte. De fapt, fruntea fiind foarte îngustă, nici n-ar mai fi loc de încreţituri.
Seamănă cu prototipul omului făcut dintr-o bucată, adică mai mult „din topor”, ceea ce se poate observa şi în comportament, nu numai în trăsăturile anatomice.
Aceşti indivizi nu sunt niciodată tulburaţi de complexe, îndoieli sau remuşcări, trăiesc doar la timpul prezent şi la modul pur biologic.
În cazul reprezentantelor sexului frumos am un sentiment de compasiune sinceră ori de câte ori văd fete tinere care n-au mai mult de 1,50 metri înălţime; în schimb, diametrul unei coapse concurează uneori cu cel al stejarului din Borzeşti, rămas de pe timpul lui Ştefan cel Mare.
Încerc să-mi explic de fiecare dată că ele sunt probabil victimele unor tulburări endocrine fără leac.
Numai că, în clipa următoare, aproape invariabil, fetele scot din geantă – dacă nu au deja în mână – o pungă din care încep să înfulece cu poftă, indiferent dacă se află în mers pe trotuar, în autobuz sau în sala de cinema, fie că este ora opt dimineaţa sau opt seara.
Oare ar leşina de foame dacă s-ar mai abţine puţin până acasă sau până într-un loc mai firesc pentru a mânca? Ca să nu mai spun că ceea ce fac este şi inestetic, şi neigienic.
Or avea oglindă în care să se mai privească din când în când? Iar dacă arată aşa de la vârsta asta, peste zece-douăzeci de ani de câţi pompieri va fi nevoie pentru a scoate un asemenea exemplar din casă cu targa pentru delfini printr-un perete demolat în loc de uşă? – mă întreb şi eu, de parcă asta ar fi treaba mea!
Evident că nu pot fi toţi oamenii făcuţi după acelaşi calapod, iar diversitatea are farmecul ei şi nici nu poţi reproşa cuiva că arată într-un anumit fel.
Ce vreau să spun însă prin exemplele date este că totuşi există o corelaţie între aspectul exterior şi cel interior, între respectul de sine şi respectul faţă de ceilalţi.
Nu întotdeauna natura sau ursitoarele sunt responsabile pentru ceea ce eşti sau pentru felul în care eşti perceput.
Un personaj de-al lui Cehov - doctorul din piesa de teatru "Unchiul Vanea" - spune la un moment dat: La om totul trebuie să fie frumos, şi îmbrăcămintea, şi înfăţişarea, şi sufletul.
"Omul frumos", despre care vorbeşte cu mult patos şi Dan Puric, este din păcate o specie pe cale de dispariţie la noi, specia menţionată mai sus fiind în expansiune.
